Unul dintre festivalurile noi ale acestei veri ne-a impresionat cu line-up-ul de până acum. Este vorba despre Purge Weekender, cea mai noua idee a celor de la Purge Crew, care îi vor aduce în Timişoara pe Cookie Monsta şi, în premieră, pe The Four Horsemen, pe 17 şi 18 august.
Tony Cook, pe care îl ştiţi cu toţii sub numele Cookie Monsta, este un producător si DJ de dubstep cu un stil puternic şi întunecat. Bassline-ul lui puternic a avut succes rapid şi a atras atenția lui Flux Pavilion, care l-a adus la Circus Records pentru primul său release, “Ginger Pubes/Blurgh!”. Printre următoarele sale lucrări se găsesc “Fat Girl Rodeo”, colaborarea cu Doctor P “Party Drink Smoke” şi “Beats and Pieces EP”.
Pe de altă parte, The Four Horsemen, trupa formată din Ivory, Ecraze, Graphyt şi SampliFire, va aduce, pentru prima dată în România, stilul lor specific de Dubstep puternic şi Riddim. Cei patru au anunțat un turneu pentru acest an, şi suntem entuziasmați să putem auzi live melodii ca “Animalz”, “93 Style” sau “Going Ham”.
Restul line-ul-ului cuprinde nume ca Neonlight, Backstab, Puppetz şi Mizo.

Puteți găsi evenimentul
aici