Pentru cei care nu sunt atât de familiarizaţi cu arta alternativă, Gojira & Planet H sunt cei mai apreciaţi DJ de la noi din ţară, având concerte atât pe teritoriul natal, cât şi în afara graniţelor. Pe numele lor adevărate, George Andreescu şi Paul Opriş provin din zone aparent diferite ale ţării, mai exact, Ialomiţa, respectiv Cluj, dar distanţa nu a fost un impediment în crearea celui mai notoriu duo electronic al României.

Paul a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, secţiunea de canto clasic, iar George a terminat Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, însă amândoi fiind pasionaţi de muzica electronică, au realizat că asta este chemarea lor.

Influenţele majore ale celor doi au fost Hip Hop-ul , amândoi fiind fani Cypress Hill, Wu Tang Clan, Nas, Dr. Dre sau Onyx, însă Paul era pasionat şi de metal. Paul avea deja două proiecte metal în derulare, anume Narkoma şi Godmode, pe care George le aprecia. Aşa cum amândoi au declarat, colaborarea ce avea să fie cunoscută sub numele de Gojira & Planet H a fost un lucru inevitabil, ambii fiind convinşi că nu avea să iasă decât ceva foarte bun.

Şi aşa a şi fost. Prima lor piesă, Dă-i mai tare, a fost produsă alături de DOC şi avut parte de un succes incredibil, datorită instrumentalului deosebit, la care se adaugă flow-ul inconfundabil al lui DOC. Au urmat piese alături de artişti precum Deliric, Kazi Ploae, BUG Mafia, Alan şi Kepa, Kluster sau Robin. În paralel, cei doi au colaborat şi cu Bitză, pentru Punk 4 Life, piesă pe care au descris-o ca fiind “un fel de Gorillaz autohton, o combinaţie a tot ce am făcut până acum”.

Gojira are şi un mesaj pentru tinerii care îi trimit demo-uri şi îi cer părerea:  “Nu contează ce părere am eu. Îţi place? Asta vrei să faci? Fă-o!

Ascultă mai jos ultima lor piesă, în colaborare cu Freakadadisk.

Facebook:

https://www.facebook.com/Gojira.Official/

https://www.facebook.com/planethofficial/

Soundcloud: